Sursa poza si informatii: Mediafax.ro

Într-o poveste captivantă ce îmbină crime abominabile, furturi de opere de artă și secrete de familie, viața funcționarului nazist Friedrich Kadgien se dezvăluie treptat. Un simplu anunț imobiliar din Argentina a scos la lumină o moștenire ascunsă timp de peste 80 de ani, legată de acest așa-numit „mag al finanțelor” al nazismului, descris ca „un șarpe” de către ofițerii aliați care au încercat să-l captureze în 1945. Colaborator apropiat al criminalului de război Hermann Göring, Kadgien a reușit să se reinventeze ca un prosper om de afaceri în America de Sud, unde a murit ca cetățean onorabil la Buenos Aires în 1978.

Descoperirea „Portretului unei doamne”

Luna trecută, fiica lui Kadgien a publicat fotografii pentru a vinde casa din Mar del Plata, un oraș costier aflat la 400 km sud de capitala Argentinei. În salonul casei, la loc de cinste, se afla un tablou căutat de multă vreme de către Țările de Jos. Această imagine a dezvăluit legătura cu trecutul ascuns al lui Kadgien.

Tabloul în cauză este „Portretul unei doamne”, pictat în secolul al XVII-lea de artistul italian Giuseppe Ghislandi (1655–1743). Acesta fusese pierdut la Amsterdam în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce negustorul evreu Jacques Goudstikker (1897–1940), proprietarul, a fost forțat de regimul lui Adolf Hitler să renunțe la cele peste 1.100 de lucrări care alcătuiau valoroasa sa colecție de artă. Recent, tabloul a fost recuperat de justiția argentiniană, iar instanțele vor trebui să decidă soarta sa. Din SUA, moștenitorii lui Goudstikker revendică pictura.

Investigațiile și acuzațiile

În același dosar, fiica funcționarului nazist, Patricia Kadgien, împreună cu soțul ei, au fost reținuți timp de 72 de ore și au interdicție de a părăsi țara. „Sunt inculpați pentru tăinuire agravată”, explică procurorul cazului, Carlos Martínez. „Infracțiunea acoperită este deosebit de gravă: un furt în context de genocid”, precizează el.

Apariția uleiului pe pânză a început să răspundă unui mister vechi de opt decenii, dar a ridicat și noi enigme. În timpul perchezițiilor la proprietățile Patriciei Kadgien și ale surorii ei, Alicia, atunci când căutau tabloul lui Ghislandi, oficialii judiciari au găsit multe alte piese de artă veche: stampe, gravuri, desene și litografii, ce vor fi expertizate pentru a stabili dacă au fost furate de naziști.

Alte descoperiri și mistere nerezolvate

Printre descoperiri se numără două tablouri care, potrivit unei observații preliminare a experților, ar data din jurul anului 1840. Cele două picturi, ce reprezintă figuri masculine și au rame ornamentale din lemn sculptat, vor fi și ele analizate pentru a le stabili posibila autorie și proveniență.

Unul dintre misterele încă neelucidate privește un tablou care nu a fost încă găsit. Agenția de Patrimoniu Cultural a Țărilor de Jos consemnează că cel puțin două lucrări din colecția negustorului Goudstikker au ajuns, la mijlocul anilor 1940, în mâinile nazistului Kadgien. Pe lângă recentul „Portret al unei doamne”, figurează o natură moartă a olandezului Abraham Mignon (1640–1679). Este vorba despre un ulei pe pânză de 88 x 66,5 cm, care înfățișează flori, fructe și mici animale.

Deși nu a fost găsit în proprietățile percheziționate, un tablou foarte asemănător – dacă nu chiar același – apare în fotografii publicate de Alicia Kadgien pe rețelele sociale. În două imagini din Facebook, din 2011 și 2012, ea apare alături de alte persoane, pozând într-o casă, iar în fundal se vede o lucrare surprinzător de asemănătoare cu cea a lui Mignon.

Moștenirea lui Friedrich Kadgien

Moștenirea pe care avocatul german Friedrich Gustave Kadgien (1907–1978) a lăsat-o fiicelor sale provine din rolul său ca expert financiar al național-socialismului. Din 1935 a activat în SS și, din 1938, a fost mâna dreaptă a puternicului ministru și comandant Göring. Potrivit mai multor cercetări istoriografice și jurnalistice, a jucat un rol esențial în achizițiile de valută pentru regim și în jefuirea teritoriilor ocupate de Germania în timpul războiului.

Pe măsură ce se apropia înfrângerea nazistă, a început să-și pregătească fuga, trimițând diamante și alte valori în Elveția. Acolo s-a instalat în 1945, împreună cu asociații săi Ernst Rudolf Fischer, funcționar al Ministerului Economiei din Reich, și Ludwig Haupt, om de afaceri. Cu sprijinul avocatului și funcționarului elvețian Ernst Imfeld și al soției acestuia, Tony – decisivi pentru ca prietenii germani să scape de ofițerii aliați – au înființat compania Imhauka (abreviere de la Imfeld, Haupt și Kadgien). Se presupune că prin această firmă și altele au spălat parte din banii scoși din Germania.

Ulterior, Kadgien a stat o perioadă în Brazilia, unde împreună cu partenerii săi a cumpărat 85.000 de hectare, iar în jurul anului 1950 s-a stabilit la Buenos Aires, unde a achiziționat și terenuri. Printre alte afaceri, a vândut arme germane regimului militar brazilian de atunci și a reprezentat companii germane, precum Siemens, în relația cu guvernul argentinian condus de Juan Perón. Stabilit în localitatea Vicente López, la periferia capitalei, și-a întemeiat o nouă familie după moartea primei soții.

Astăzi, în timp ce rămășițele lui se odihnesc în liniște în Cimitirul German din Buenos Aires, fiicele sale sunt anchetate pentru presupusa tăinuire a crimelor comise de el în cadrul unor crime împotriva umanității, imprescriptibile în dreptul internațional.

Declarațiile Patriciei Kadgien

„Lucrarea pe care o dețin și pe care am expus-o timp de peste 35 de ani a aparținut tatălui meu și era deținută legitim”, a susținut în fața justiției argentiniene Patricia Kadgien. Femeia, de 59 de ani, a făcut o cerere la o instanță civilă pentru a revendica „Portretul unei doamne”. Ea a afirmat că tabloul a fost cumpărat de o soră a primei soții a tatălui ei în februarie 1943 și că a aflat abia din presă, în ultimele săptămâni, că fusese furat. „Am fost extrem de surprinsă, deoarece nu am ascuns niciodată tabloul de alte persoane”, s-a justificat ea.

Anchetatorii nu cred această versiune: ei consideră că Patricia și soțul său, Juan Carlos Cortegoso, știau că „era o lucrare importantă și valoroasă”. De altfel, afirmă că au dovezi că au încercat să vândă tabloul în trecut. Mai mult, susțin că, atunci când prezența picturii în casa lor a fost dezvăluită de ziarul olandez Algemeen Dagblad, au ascuns-o și au refuzat să o predea oficialilor judiciari. Au returnat-o abia câteva zile